Mitropolitul Andrei Şaguna este persoana cu care Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu se identifică. Ajuns la Sibiu, în calitate de vicar, apoi episcop şi în cele din urmă mitropolit, Şaguna a acţionat pentru organizarea vieţii bisericeşti a românilor ardeleni pe toate planurile. Activitatea sa este reflectată şi în părerile unor autori români şi străini cu privire la opera canonică a acestuia. Emanuel Pavel Tăvală
Juristul sas Jakob Rannicher, apreciind în mod favorabil cartea lui Şaguna "Elementele dreptului canonic", afirmă că nimeni nu ştia mai bine ca Şaguna în ce formă şi în ce extensiune să le dea elevilor săi cunoştinţele trebuincioase.
Referindu-se la traducerea în limba germană a Compediului de drept canonic, de către dr. Alois Sentz, revista "Evangelische Kirchenzeitung" dinBerlin scrie în termeni elogioşi despre această lucrare şi despre autorul ei, care "prin această scriere a pus caldei sale iubiri şi zeloasei îngrijiri pentru clerul eparhiei sale arhipăstoreşti un monument nepieritor".
Cuvinte elogioase la adresa operei lui Şaguna are Gheorghe Tulbure când scrie: "Cel care ardea de dorul de a contribui pe toate cărările la mersul înainte a neamului său, nu se putea mulţumi numai cu munca pentru dezrobirea şi înălţarea Bisericii sale, ci trebuia să îmbrăţişeze toate ramurile de manifestare cultural-naţională a poporului pe care îl păstorea".
Referindu-se la traducerea în limba germană a Compediului de drept canonic, de către dr. Alois Sentz, revista "Evangelische Kirchenzeitung" din
Cuvinte elogioase la adresa operei lui Şaguna are Gheorghe Tulbure când scrie: "Cel care ardea de dorul de a contribui pe toate cărările la mersul înainte a neamului său, nu se putea mulţumi numai cu munca pentru dezrobirea şi înălţarea Bisericii sale, ci trebuia să îmbrăţişeze toate ramurile de manifestare cultural-naţională a poporului pe care îl păstorea".
"Neîntrecutul canonist"
Prof. Ioan Matei spune că "opera constituţională a mitropolitului Şaguna n-a răsărit din pământ ca un "deus ex machina", ci ea se întemeiază în liniile principale pe vechile instituţiuni ale organizaţiei noastre bisericeşti, pe care a căutat să le menţină ca un tradiţionalist ce era, aducându-le numai corecturi impuse de împrejurări şi de doctrina sa faţă de Biserică". Trebuie spus că iniţial acesta a contestat faptul că Statutul organic ar fi fost elaborat de Şaguna, chiar lucrând la redactarea unei opere în trei volume pe această temă, dar a renunţat ulterior, ajungând chiar să apere originalitatea acestui statut.
Părintele profesor Liviu Stan vorbeşte despre "neîntrecutul canonist", spunând că, "în epoca de după 1848 şi până la recunoaşterea formală din 1885 a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române din România, au strălucit prin publicaţii de o valoare deosebită, puse în serviciul autocefaliei câţiva cărturari de seamă, între care se situează şi neîntrecutul canonist al vremii aceleia pentru întreaga Ortodoxie, fostul mitropolit al Ardealului Andrei Şaguna".
Ilarion Puşcariu are şi el cuvinte deosebit de alese în aprecierea operei mitropolitului Şaguna, spunând: "Glorificând după merit pe arhiereul Şaguna, ca reprezentant al ideii celei mari a emancipării bisericeşti a românilor, nu vreau deloc să afirm că acea lucrare a realizat-o numai el singur, fără concursul unei pleiade de bărbaţi învăţaţi şi plini de însufleţire religioasă şi înzestraţi cu virtuţi naţionale".
Prof. Ioan Matei afirmă că "Şaguna era un apărător convins al organizaţiei sinodale". Dovadă în acest sens este hotărârea lui de a convoca în 1848 un sinod eparhial cu 44 de clerici şi 56 de mireni şi apoi soborul din 1850 cu clerici şi mireni.
După anul 1918, mitropolitul Nicolae Bălan "a reuşit să extindă organizaţia şaguniană asupra întregii Biserici Ortodoxe Române din România întregită. A militat pentru adoptarea principiilor Statutului organic în noua Lege de organizare a Bisericii Ortodoxe Române şi pentru autonomia ei internă. S-a opus încercărilor unor teologi care cereau înlăturarea mirenilor de la conducerea trebilor bisericeşti. În felul acesta, apără sinodalitatea Bisericii, colaborarea dintre clerici şi mireni la conducerea ei, urmărind să înlăture orice urmă de absolutism ierarhic", după cum arată pr. prof. Mircea Păcurariu.
Progresele Mitropoliei Ardealului
Prof. Iorgu Ivan spune că "Statutul organic pentru care s-a zbuciumat fără odihnă marele mitropolit Andrei Şaguna a format cadrul cel mai corespunzător instituţiilor canonice ale Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, ca să se organizeze şi să poată desfăşura o activitate adecvată împrejurărilor, pentru ca românii din această provincie să-şi poată păstra neschimbată credinţa şi limba şi să cultive, în acelaşi timp, peste toate opreliştile care li se puneau în cale, conştiinţa unităţii lor şi, ca ideal, al unirii lor cu toţi românii din celelalte provincii româneşti".
Valeriu Moldovan spune că în cadrul discuţiilor care au avut loc cu privire la "Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române" din 6 mai 1925, ministrul cultelor Alexandru Lapedatu a spus că "principiile care stau la baza noii organizaţii unitare a Bisericii Ortodoxe şi modalităţile după care are a-şi exercita în viitor dreptul înscris în Constituţie, sunt acelea cuprinse în Statutul organic al Mitropoliei românilor ortodocşi din Transilvania".
"Aceste cuvinte constituie omagiul cel mai desăvârşit faţă de nemuritoarea operă de la 1868, care, în cursul celor aproape şase decenii de aplicare, a concrescut sufleteşte cu trei generaţii de intelectuali români ortodocşi, precum şi cu întreg poporul credincios din Ardeal. Statutul organic a dat cadrele largi ale unei neîntrerupte şi armonioase colaborări dintre clerul şi poporul ardelean, el a oferit acea admirabilă şcoală politică şi parlamentară a intelectualilor români ortodocşi şi lui trebuie să-i atribuim uimitoarele progrese pe care le-a realizat Mitropolia Ardealului în cursul unei jumătăţi de veac".
Iorga la comemorarea lui Şaguna
Dr. Vasile Stan, în lucrarea sa "Centenarul lui Şaguna şi opinia publică românească", citând din cuvântarea lui Nicolae Iorga la comemorarea mitropolitului Andei Şaguna de la Ateneul Român, foloseşte aceste cuvinte, care reflectă dorinţele lui Şaguna şi mulţumirile sufletului său pentru înfăptuirile măreţe pe care le-a realizat: "În momentul când a depus autoritatea sa, fără margini până atunci, în mâna Parlamentului bisericesc şi cultural al românilor de dincolo, el a înţeles să coboare în ei, în acelaşi timp, şi sufletul său cel mare. Căci nici un aşezământ pământesc nu vine decât din sufletul omenesc conştient, şi nici un aşezământ nu se ţine cu altceva decât cu sufletul".
Recunoştinţă faţă de mitropolitul Andrei Şaguna
Ziarul "Unirea" de la Blaj, cu prilejul "Centenarului Şaguna", scria: "Biserica română greco-orientală a prăznuit cu evlavie aniversarea centenară de la naşterea mitropolitului Andrei Şaguna. Sărbătorile au fost impunătoare. Prin ele, fiica s-a achitat de datoria pioasă faţă de părintele său, pentru că Mitropolia greco-orientală cu autonomia sa este creaţiunea mitropolitului Şaguna. Prin serbările acestea deci însăşi Biserica s-a onorat pe sine, dând dovadă că nutreşte în generaţiile prezente recunoştinţă faţă de acela care le-a dat fiinţă după chipul în care azi o vedem".
www.ziarullumina.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu