sâmbătă, 17 martie 2012

Liga „Andrei Şaguna“ la 20 de ani

Liga cultural-creştină "Andrei Şaguna" din Sfântu Gheorghe, înfiinţată pe 14 martie 1992, în Catedrala ortodoxă din Sfântu Gheorghe, joacă un rol important în păstrarea şi afirmarea culturii, istoriei, limbii şi identităţii româneşti. Pe parcursul celor 20 de ani, Liga a organizat numeroase evenimente şi a contribuit la cinstirea memoriei strămoşilor, prin ridicarea unor monumente, printre care statuia mitropolitului Andrei Şaguna, bustul mitropolitului Nicolae Colan şi însemnul ASTRA din Sfântu Gheorghe, conform celor precizate de Ioan Lăcătuşu, unul dintre membrii fondatori.

miercuri, 14 martie 2012

"Îndrumătorul bisericesc" isi omagiaza fondatorul, Sfântul Andrei Şaguna

Arhiepiscopia Sibiului, prin Editura arhidiecezană "Andreiana", a publicat recent "Îndrumătorul bisericesc" pe anul 2012, ajuns la numărul 160. Pe lângă rânduielile bisericeşti specifice anului în curs, publicaţia aduce în actualitate diferite teme teologice, dezbătute de ierarhi şi teologi de marcă. Prima ediţie a "Îndrumătorului bisericesc" de după marea sărbătoare a canonizării primului mitropolit al Ardealului dedică pagini întregi fondatorului acestei publicaţii bisericeşti şi culturale, întreg conţinutul publicaţiei fiind presărat cu imagini legate de viaţa şi activitatea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna. Propovăduitor al crezului şagunian şi al moştenirii spirituale lăsate de Sfântul Mitropolit, "Îndrumătorul bisericesc" se remarcă între publicaţiile bisericeşti din Ardeal printr-un profund caracter misionar. 

marți, 13 martie 2012

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, noul ocrotitor al Episcopiei Oradiei

La Catedrala episcopală "Învierea Domnului" din Oradea a avut loc duminică ceremonia proclamării celui de-al doilea hram, "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei". Sărbătoarea a început sâmbătă seara, 10 martie, la slujba Vecerniei cu Litie, când o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Andrei, primită în dar de PS Sofronie, Episcopul Oradiei, din partea ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a fost aşezată spre închinare în Paraclisul "Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie" de la demisolul Catedralei episcopale, alături de icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Izbuc şi a raclei cu sfinte moaşte a Sfintei Mănăstiri a "Izvorului Tămăduirii" de la Izbuc, Bihor.